Perioada 2023-2027 va fi cea mai CALDĂ înregistrată vreodată, atrag atenția specialiștii

Perioada 2023-2027 va fi cea mai CALDĂ înregistrată vreodată, atrag atenția specialiștii
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 17/05/2023, 21:23
Actualizat: 18/05/2023, 06:04

Perioada cuprinsă între 2023 și 2027 are toate șansele să fie cea mai caldă înregistrată vreodată la nivel mondial, avertizează Națiunile Unite.

Aceasta ca urmare a efectului combinat al emisiilor de gaze cu efect de seră şi al fenomenului meteorologic El Nino, care provoacă o creştere a temperaturilor.

În plus, se aşteaptă ca temperaturile globale să depăşească în curând obiectivul ambiţios al Acordului de la Paris, avertizează Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), citată de Agerpres.

„Există o probabilitate de 98% ca cel puţin unul dintre următorii cinci ani, şi perioada de cinci ani în ansamblu, să fie cea mai caldă înregistrată vreodată”, a subliniat OMM.

Umanitatea riscă să nu atingă țintele climatice

Agenţia ONU a estimat totodată la 66% probabilitatea ca temperatura medie anuală la nivel global să depăşească cu 1,5 grade Celsius nivelurile preindustriale pentru cel puţin unul din următorii cinci ani.

Acordul de la Paris din 2015 are drept scop menţinerea creşterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius faţă de nivelurile preindustriale.

Datele publicate miercuri „nu înseamnă că vom depăşi în mod permanent pragul de 1,5 grade Celsius al Acordului de la Paris, care se referă la o încălzire pe termen lung, pe mai mulţi ani”, a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O italiancă de 90 de ani deține 5 recorduri mondiale, 9 europene și 28 naționale...
×